exerciții cu greutatea corpului

„Hei, Vlad, e mai bine să fac exerciții cu greutatea corpului meu sau să împing pe aparate?” Iată cea mai frecventă întrebare pe care o primesc în ultima vreme.

Îți spun din start - clienții mei și clientele mele lucrează doar cu greutatea corpului, fără mișcări statice la aparate.

 

De ce aleg acest sistem de antrenament?

 

Eu cred, și îmi susțin părerea, că este mai greu să faci o flotare decât un împins cu haltera de pe o bancă. Gândește-te la poziția de start - pe bancă stai relaxat pe spate, soliciți doar pieptul, umerii și tricepsul. Ei, la o poziție corectă de flotare, când ești cu spatele drept, corpul tău are cam toți mușchii contractați, sunt în izometrie, iar tot corpul susține mișcarea, pentru ca tu să reușești să cobori și să te ridici.

 

Hai să îți dau un exemplu. Să prespunem că am 20 de kg în plus, mă pun pe spate, iau bara goală, fac 20-30 de repetări repede, mi-e foarte ușor. Ce fac, deci? Solicit doar mușchii pieptului, cu ăia rămân. Gata antrenamentul, gata arderea caloriilor, ce se întâmplă la sală rămâne la sală.

Dacă vreau să încarc bara, îmi va fi din ce în ce mai greu, din cauza faptului ca acele kilograme pe care le am eu în plus în corpului nu sunt mușchi, nu mă ajută la forță, și îmi va fi foarte greu sa fac 10 repetări cu greutatea mea corporală. Ceea ce m-ar ajuta mai mult decât 20 de repetări cu bara goală.

 

Dacă vreau să fac o flotare, de exemplu, și mi-e greu cu toate kilogramele alea în plus, nu e nicio problemă, am o variantă ajutătoare: pot să stau pe genunchi cu spatele drept și să fac așa 6-8 repetări. Și atunci folosesc toată greutatea corpului, tot corpul mă ajută să duc la capăt mișcarea. Ard mult mai multe calorii decât dacă aș sta întins pe băncuță și aș izola mușchii corpului. Pentru slăbit e o mișcare mult mai eficientă. O flotare arde mai multe calorii decât arde un simplu împins la piept.

 

Ah, da. Dacă aș fi culturist de performanță și aș merge la concursuri, nu m-aș axa pe exerciții cu greutatea corpului, ci aș face doar mișcări de izolare, dar nu e cazul la noi acum.

 

Dacă încerci împins la piept și cu bara goală e prea ușor, iar cu bara încărcată e prea greu, îți spun eu, mai bine te întorci la prietenele flotări - sunt variante pentru toată lumea. Dacă mi-e prea greu să fac orice tip de flotare, mă așez pe genunchi, îmi așez palmele pe un stepper, pe ceva corp cu înălțime, și o sa pot executa ușor antrenamentul. Când devine prea ușor, renunțăm la stepper. Când și pe genunchi e prea simplu, renunț și la sprijinul pe genunchi și atunci o flotare full-on, așa cum trebuie să fie.

 

Crede-mă, flotările și alte exerciții cu greutatea corpului ajută mult mai mult la slăbit decât împinsul la aparate. Hai, cu răbdare. Pune genunchii jos, pune stepperul. În curând va fi mai ușor!  

About Author

GIVE A REPLY